… când clădirile erau proiectate cu pasiune şi talent: partea superioară a blocului Adriatica Trieste (Splaiul Independenţei), arhitect Petre Antonescu.

A fost construit între 1902-1906 pentru Elena Creţulescu, după planurile arhitectului Petre Antonescu (1873-1965), înlocuind vechea clădire a casei familiale care fusese construită în jur de 1718. În timp ce faţada palatului e aliniată la strada Ştirbei Vodă, spatele dă spre Cişmigiu, unde poate fi admirat în vârful unui mic deal. Palatul a fost cumpărat în 1927 de primărie care l-a folosit pentru diverse scopuri: între 1928-1928 a servit ca biroul prim ministrului; după care a adăpostit Muzeul de artă religioasă, închis în 1946. Din 1972 palatul a fost sediul Centrului European de Învăţământ Superior al UNESCO. Ca multe alte palate din Bucureşti şi după cum era moda la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, stilul e eclectic cu accente de Renaştere franceză.

Spatele palatului, văzut din parcul Cişmigiu:

O clădire frumoasă, aflată vizavi de Cişmigiu, pe B-dul Regina Elisabeta. Aici se iau decizile, bune sau rele, privitoare la soarta Bucureştiului. Clădirea, un frumos exemplu de stil neo-românesc, a fost ridicată între anii 1906-1910 după un proiect al arhitectului Petre Antonescu. Clădirea a adăpostit Ministerul Lucrărilor Publice până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial când edificiul, avariat în urma bombardamentelor, a fost reconstruit şi lărgit tot sub îndrumarea lui Petre Antonescu iar clădirea a devenit sediul primăriei.

Proiectat de Petre Antonescu şi ridicat între anii 1935-1936 pentru a comemora crearea României Mari în 1918. Arcul e a treia versiune a unui arc de triumf ridicat în Bucureşti. Primul arc a fost ridicat în grabă pentru a primit trupele întoarse din Războiul de Independenţă în 1878. Următorul arc, ridicat după planurile arhitectului Petre Antonescu în 1922, a fost construit cu ocazia sosirii la Bucureşti a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari. Acest al doilea arc, aflat în acelaşi loc ca cel pe care îl vedem astăzi s-a deteriorat treptat şi în acest mod s-a ajuns la a treia variantă de arc. Una dintre feţele arcului este decorată cu două medalioane înfăţişând chipurile Reginei Maria şi a regelui Ferdinand; acestea le înlocuiesc pe cele originale, distruse în timpul regimului comunist. Pe faţa opusă sunt scrise numele unor localităţi în care armata română a luptat în timpul primului război mondial; în timpul regimului comunist unele dintre aceste nume au fost înlăturate deoarece localităţile se aflau dincolo de Prut. Sculpturile care împodobesc arcul au fost realizate de artişti cunoscuţi din perioada interbelică printre care Ion Jalea, D. Onofrei and Constantin Baraschi.

În ultimii ani, Arcul de Triumf este martorul unui ritual ciudat legat de nunţi, despre care nu o să scriu acum în speranţa că o să mă nimeresc la faţa locului la momentul potrivit să fac o poză care va spune povestea în locul meu. Pentru cine nu are răbdare, vă puteţi face o idee despre ce e vorba din aceste clipuri de pe youtube: primul şi al doilea.

Clădirea cu arhitectură serioasă din fotografia de azi e Facultatea de Drept din Bucureşti, parte din Universitatea din Bucureşti. A fost construită in 1935 în stil neo-clasic după planurile arhitectului Petre Antonescu. Deasupra intrării, pe faţadă, se găsesc statuile a cinci mari jurişti antici Licurg, Solon, Cicero, Papinian şi Justinian. Statuile sunt opera sculptorilor Ion Jalea şi Costin Georgescu.