Am aterizat la Bucureşti pe 23 decembrie, la timp pentru a înfuleca o masă de Crăciun delicioasă. Mă bucur că nu e încă foarte frig, mă aşteptam la mai rău. M-am bucurat şi că sfârşitul de an a fost unul însorit şi că încă n-am avut parte de atmosfera deprimantă care însoţeşte de obicei zilele de iarnă. Acum două zile m-am plimbat puţin prin centru cu intenţia de a fotografia decoraţiunile de Crăciun. Ca de obicei am făcut o gramadă de poze şi nu m-am putut hotărî care îmi place mai mult. Singura dezamăgire a fost Cişmigiul care comparat cu alţi ani mi s-a părut aglomerat, murdar şi plin de personaje dubioase.

Luând probabil exemplu de la Lupoaică, statuile din Piaţa Universităţii au plecat şi ele la colindat prin oraş. Noua lor casă va fi parcul Izvor unde se vor afla până se vor termina lucrările la mult plănuita parcare subterană. Să sperăm că îşi vor găsi calea înapoi şi că nu se va întâmpla ca în bancul ăla cu bilele, “una s-a pierdut şi alta s-a stricat”

Pentru azi vă propun încă o fotografie cu Muzeul Municipiului Bucureşti, de data aceasta într-o vedere mai de ansamblu. Fotografia am făcut-o la începutul lui aprilie, înainte să înverzească copacii.

Pentru azi vă propun două fotografii înfăţişând aceeaşi frumoasă clădire care adăposteşte Muzeul Municipiului Bucureşti, aflat în Piaţa Universităţii. Clădirea e cunoscută şi sub numele de Palatul Suţu, după numele celui care l-a ridicat, postelnicul Costache Suţu. A fost construit în stil neogotic între anii 1833-1835 după planurile arhitecţilor vienezi Conrad Schwink şi Johann Veit. În 1875 palatul este moştenit de fiul lui Costache, Grigore Suţu, care împreună cu soţia sa Irina va găzdui în palat numeroase recepţii, baluri şi serate, adunând înalta societate a capitalei. La moartea celor doi palatul trece în propietatea mai multor urmaşi, devenind pe rând sediul Băncii Chrissoveloni, apoi al C.E.C. Din 1959 palatul adăposteşte Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.

Cea de-a patra statuie din Piaţa Universităţii îl reprezintă pe Ion Heliade Rădulescu, “tipograf, editor, poet, prozator, critic”, “scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă”. Potrivit cu această descriere, Ion Heliade Rădulescu este înfăţişat ţinând în mâna o carte. Realizată în marmură, statuia este opera sculptorului italian Ettore Ferrari şi a fost inaugurată în 1881.

Acum trei zile am aflat din comentariile de pe blog că Piaţa Universităţii va deveni în curând un şantier de construcţie datorită lucrărilor la o nouă parcare subterană, care conform primăriei, va rezolva toate probleme de parcare în centrul Bucureştiului. Hai să fim serioşi. Există deja o parcare subterană la Inter care e mai mereu goală în timp ce străzile din jur gem de maşini. Tot ce va rezolva acest proiect e că ani de zile Piaţa Universităţii va fi un mare şantier care ne va umple plămânii cu praf. Pe timpul lucrărilor cele patru statui din piaţă vor fi mutate în Parcul Izvor. Având în vedere că multă vreme după începerea lucrărilor n-o să mai vedem piaţa aşa cum e ea acum, m-am gândit să mai postez puţin pe tema asta. Am postat deja poze cu două dintre cele patru statui aflate vizavi de clădirea Universităţii (Spiru Haret şi Gheorghe Lazăr) iar fotografiile de azi înfăţişează o a treia: statuia ecvestră din bronz a lui Mihai Viteazu. Statuia, cea mai veche din oraş ridicată în cinstea unei personalităţi istorice, e opera sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) şi a fost inaugurată în 1874. Mai multe detalii despre ea găsiţi într-o postare excelentă Art Historia dănd click aici.

Dat fiindcă am tot pomenit de Piaţa Universităţii în multe postări anterioare, m-am gândit că ar fi frumos să o şi arăt aici pe blog. Unul din motivele pentru care n-am arătat-o până acum e că n-am reuşit să o fotografiez satisfăcător, datorită faptului că de obicei piaţa e atât de plină de oameni şi maşini că nu se mai distinge nimic altceva decât un furnicar uriaş. Nu aşa au stat lucrurile în sâmbăta de dinaintea Paştelui, când – după cum se poate vedea din fotografiile de azi – piaţa arăta aproape părăsită.

Într-un post anterior pe tema Teatrului Naţional din Bucureşti am menţionat că faţada acestuia a fost remodelată în 1984, obţinându-se varianta care poate fi văzută în fotografia de azi. Aceasta va fi însă modificată în curând, teatrul urmând să intre anul acesta în lucrări ample de renovare. Din ce am văzut în presă, planul propus revine la versiunea din 1973 a clădirii.

Dintre cele patru statui aflate în Piaţa Universităţii, cea din fotografia de azi pare să câştige de departe concursul de popularitate printre porumbei. Am observat din întâmplare acest amănunt pe la începutul toamnei, şi de atunci încoace de fiecare dată când trec prin piaţă mă uit la statui. Aproape întotdeauna porumbeii stau exclusiv doar pe această statuie, reprezentându-l pe Spiru Haret (15 februarie 1851 – 17 decembrie 1912), matematician, astronom, pedagog şi politician, de trei ori Ministru al Educaţiei, reformator al şcolii româneşti din secolul al XIX-lea. Statuia e de Ion Jalea şi a fost terminată în 1935.

Îmi place să fac poze cu Bucureştiul după lăsarea întunericului. Probabil fiindcă Bucureştiul, ca multe alte oraşe mari, pare un alt loc noaptea, mai calm, mai puţin haotic şi obositor ca în timpul zilei. Din această cauza am tot postat poze de noapte cu Bucureştiul, iar altele vor urma.

Vă aminţiti cupola din poza cu “pături albe”, cea din spatele lui Gheorghe Lazăr? Ea aparţine clădirii din fotografia de azi, frumosul şi elegantul edificiu care adăposteşte sediul central al Băncii Comerciale Române. Clădirea, la vremea aceea Palatul Societăţii de Asigurări “Generala”, a fost construită în 1906 de arhitectul Oscar Maugsch, pe locul vechii grădini a Palatului Suţu (azi Muzeul Municipiului Bucureşti).