Chioşcul din Cişmigiu a fost decorat cu ocazia unui târg de Paşte: “Tradiţii şi Flori de Sărbători”. Numele târgului mi se pare un pic caraghios şi forţat (o rimă cam de clasa a treia) dar târgul pare să aibă success pentru că în Cişmigiu era popor grămadă, mai ales pentru o zi de marţi. Ce e drept, o zi însorită de marţi. Cea de-a doua fotografie înfăţişează afişul de la intrarea principală.
Cred că şi ea s-a săturat de frig sărăcuţa, mai ales că nu e prea îmbrăcată. Abia acum, când m-am pregătit să postez fotografiile de azi mi-am dat seama că de fapt statuia nu are trăsături de negresă. Bănuiesc că numele îi vine doar de la culoare. Drept care m-am apucat să sap şi am găsit-o listată într-o carte cu numele de “Nimfa lacului”, deşi n-am auzit pe nimeni spunându-i aşa.
… astea sunt ultimele poze cu zăpadă pe iarna asta. Pentru cine nu recunoaşte măreţul mausoleu, pozele sunt făcute în parcul Carol după una din ninsorile din iarna aceasta.
Deşi pare cumva uitat la marginea parcului Carol, Castelul Ţepeş are după opinia mea o poezie a sa proprie, un farmec desuet datorat aerului său de copie medievală. A fost construit în anul 1906 cu ocazia Expoziţiei Generale Române, organizată cu prilejul celebrării a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Expoziţia a fost modelată după Expoziţia Universală care avusese loc la Paris în 1900 şi a avut ca scop prezentarea realizărilor României sub conducerea regelui Carol I. Castelul este modelat după Cetatea Poenari, reşedinţa secundară a lui Vlad Ţepeş, de unde şi numele turnului. Castelul este de fapt un turn de apă, înalt de 23 de metri şi având diametrul de 9 metri, cărămida de la exterior ascunzând rezervorul. Aproape de vârf există o platformă de unde se poate admira Parcul Carol. Arhitectul clădirii a fost Scarlat Petculescu. După primul război mondial castelul a fost transformat într-o cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut iar din 2004 a devenit sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. În prezent castelul se află în renovare.
Nu cred că titlul de azi are nevoie de explicaţii 
Propoziţia pare să fie atât de celebră încât o căutare pe google după “iarna nu-i ca vara” va da 1.880.000 rezultate. Deasemenea nu cred că există cineva care trebuie convins de faptul că “iarna nu-i ca vara”, dar m-am gândit să ilustrez această rostire prin fotografiile de azi, reprezentând una din statuile Giganţilor din Parcul Carol, statuie pe care s-a nimerit să o fotografiez şi iarna şi vara. Gigantul din pozele de azi a fost sculptat de Frederick Storck.
Fântâna Cantacuzino este unul dintre monumentele mele favorite şi de câte ori trec prin parcul Carol îmi fac drum şi pe lângă ea, să o mai fotografiez încă odată. A fost ridicată în 1870 de către George Grigore Cantacuzino, la vreme aceea primarul capitalei. Fântâna a înlocuit o alta mai veche, construită în 1792-1793 de către mitropolitul Filaret al II-lea şi cunoscută sub numele de Fântâna (sau Cişmeaua sau Chioşcul) de pe Dealul Filaret. Aceasta s-a deteriorat încetul cu încetul şi a fost demolată în 1863. Municipalitatea a hotărât construirea unei alte fântâni, după cum putem aflat din cele inscripţionate pe fântână: “La annul una mie opt sute şepte deci s’a clădit aquestă fontenă cu cheltuiala domnului George Grigore Cantacuzino primarul capitalei în urma votului consiliului municipal al communei Bucuresci din şedinţa dela 8 august 1869 prin quare s’a decis a purta numele de Fontena George Grigore Cantacuzino”. Fântâna e construită în stil neoclasic şi este decorată cu basoreliefuri reprezentând cavaleri medievali şi steme.
Pentru că una dintre fotografiile din seria “Iarna în parc” a generat întrebări pe varianta în engleză a blogului m-am decis să arăt întregul ansamblu din care face parte statuia despre care am fost întrebată. Lucrarea se numeşte Aleea Cariatidelor de Constantin Baraschi (17 noiembrie 1902 – 22 martie 1966) şi constă din două şiruri de câte 10 statui pe fiecare parte a aleii. Statuile reprezintă ţărănci românce îmbrăcate în port popular şi purtând pe cap un ulcior. Ţărăncile reprezentate sunt de două feluri care diferă între ele prin poziţia mâinilor. Lucrarea a fost amplasată în Herăstrău în 1936 dar ceea ce vedem noi azi nu este originalul, distrus în anii cinzeci pentru a face loc statuii lui Stalin, ci o reconstrucţie realizată în 2005 după matriţele originale ale sculptorului Baraschi. Nu ştiu dacă informaţia care urmează e corectă (n-am reuşit să găsesc nimic în nici una din cărţile pe care le-am consultat care să o confirme) dar am citit pe Internet că ansamblul ar fi stârnit senzaţie la lansarea lui din două motive: datorită faptului că deşi sculptura era de factură clasică ea reprezenta ţărănci precum şi datorită faptului că ţărăncile erau în picioarele goale
Una dintre atracţiile din Herăstrău e mica “Insulă a Trandafirilor” la care se poate ajunge trecând unul dintre cele două poduri de la capete. Acolo, printre flori şi alei de curând reamenajate se găseşte Monumentul Fondatorilor Uniunii Europene, un ansamblu de 12 capete aşezate în cerc, fiecare de 1,2 metri şi reprezentând, după cum se poate ghici din titlu, unul dintre cei 12 prim-miniştri şi miniştri de externe care au semnat în 1951 tratatul care a pus bazele Comunităţii Europene. Autorul ansamblului este artistul Ionel Stoicescu. Monumentul a fost inaugurat pe 9 mai 2006, de Ziua Europei, pe vremea când Romania era încă ţară candidată pentru aderarea la UE. Mai jos puteţi vedea încă câteva poze de pe insulă:
Fotografiile de azi sunt din parcul Herăstrău, cel mai mare parc din Bucureşti ca suprafaţă, aflat în partea de nord a Bucureştiului. Parcul se întinde pe malul lacului Herăstrău, care face parte din lanţul de lacuri format de râul Colentina. Înainte de 1930 pe aceste locuri a existat o zonă mlăştinoasă care a fost asanată în perioada 1930-1935. Parcul, modelat de arhitecţii Pinard and Rebhuhn, a fost deschis oficial în 1936 cu prilejul “Lunii Bucureştilor”. Vara e un loc frumos, chit că un pic cam aglomerat, unde pe aleile umbrite îţi poti găsi ceva adăpost de căldura din jur. E un loc popular pentru plimbări, mers pe bicicletă sau alergat. Tot în parc se găseşte şi Muzeul Satului, prezentat anterior aici pe blog. Mai poţi găsi şi o mulţime de cafenele, de restaurante, de tarabe şi de vânzători ambulanţi, locuri de joacă pentru copii. Există şi un debarcader de unde se pot inchiria bărci.
Iarna parcul arată cu totul altfel. E atât de liniştit încât pare adormit, în hibernare. Fotografia de mai sus e parte dint-o structură aflată la intrarea dinspre Piaţa Charles de Gaulle.
Statuie
Se pare că avem cel puţin două alegeri în viaţă
Lacul îngheţat
Vedere spre Muzeul Satului cu reflecţie
Închei seria zăpezii cu câteva poze făcute luni în Cişmigiu. Se pare că temperatura sub zero grade n-a fost îndeajuns pentru a ţine oamenii în casă, fiindcă Cişmigiul era ca de obicei plin de oameni ieşiti la plimbare; ce-i drept nimeni nu stătea pe băncuţe Am dat şi peste câţiva colegi în ale fotografiatului care făceau poze în parc şi chiar m-am conversat cu un cuplu care avea un Nikon – eu fiind parte din echipa Canon. În poza zilei (vezi mai sus) cineva tocmai hrănise porumbeii.
La plimbare pe alei:
Băncile îngheţate:
Foişorul:
Bustul lui Ion Creangă în Rondul scriitorilor:
Decoraţiile de Crăciun de la intrarea în park:
