Aug 312009
 

English version

Dacă turlele bisericii din fotografia de azi vă duc cu gândul la bisericile ruseşti, sunteţi pe calea cea bună pentru că biserica din imagine poartă numele de Biserica Rusească. Mai e cunoscută şi sub numele de Biserica Sfântul Nicolae după ţarul Nicolae al II-lea, curtea acestuia donând suma de 600.000 ruble pentru construcţia bisericii. Biserica era destinată iniţial ambasadei şi comunităţii ruse din Bucureşti şi slujbele erau oficiate în limba rusă. Turlele, modelate în stilul rusesc binecunoscut, au fost la început poleite cu foiţă de aur. Construcţia bisericii a început in 1905 şi s-au încheiat în 1909, proiectul aparţinând arhitectului rus Preobrajenski. În timpul primului război mondial biserica a fost închisă iar arhiva şi obiectele de preţ ale bisericii au fost trimise la Petersburg unde s-au pierdut în timpul Revoluţiei Ruse. Biserica a fost trecută de câteva ori de sub autoritatea rusă sub cea română şi înapoi. Aflată în centrul Bucureştiului, în apropierea Universităţii Bucureşti, pe strada Ion Ghica Nr. 3, biserica a fost dată în folosinţa studenţilor şi profesorilor de la Universitatea Bucureşti, primind astfel un al treilea nume, cel de Biserica Studenţilor.

Aug 292009
 

English version

Ce e de făcut într-o după-amiază însorită a unei zi de sâmbătă, când vara e aproape pe sfârşite şi în curând va începe şcoala? De exemplu, poţi sta la umbra unui copac pe marginea lacului Herăstrău şi să împărtăşeşti secrete cu cea mai bună prietenă.

Aug 282009
 

English version

Rămânând în sfera muzicii, dar mutându-ne la celălalt extremă, în două zile va începe la Bucureşti cel mai mare festival românesc de muzică clasică: Festivalul George Enescu. Ţinut o dată la doi ani, festivalul a început în 1958, iar anul acesta se află la a XIX-a ediţie care se va desfăşura în perioada 30 august – 26 septembrie. Ca un omagiu adus compozitorului, festivalul include întotdeauna cel puţin una dintre compoziţiile lui George Enescu. Programul festivalului va conţine concerte simfonice şi camerale, recitaluri, spectacole de operă şi balet, chiar şi teme clasice în prelucrări de jazz. La începutul festivalului va avea loc concursul internaţional George Enescu, la secţiunile pian, vioară şi compoziţie, unul dintre scopurile festivalului fiind promovarea tinerilor artişti. Pe parcursul întregului festival diferite evenimente vor avea loc în Piaţa Ateneului. Mai multe detalii găsiţi aici.

Aug 272009
 

English version

După ce Michael Jackson a deschis porţile venind să cânte în România în 1992, multe nume mari în muzica internaţională şi-au croit drum spre Bucureşti. Rând pe rând au venit aici Depeche Mode, Sting, Rolling Stones, Metallica precum şi mulţi alţii. Poate nu pare un lucru deosebit pentru cineva născut într-o ţară democratică (şi asta include România de după 1990 🙂 ) dar pentru mine care am crescut în comunism e ca un vis împlinit. Îmi amintesc de vremea liceului când ne adunam la un prieten care avea video şi ne uitam la casete copiate la a şaptea mână cu concertele marilor trupe ale momentului şi mă gândeam cum ar fi să fi prezent la un asemenea concert. Probabil din cauza acestei nostalgii mă duc la concerte mari de câte ori am ocazia. Cu toate astea mă hotărâsem să nu merg la Madonna fiindcă nu mă dau în vânt după muzica ei şi pentru că mi se păreau scumpe biletele. Până la urmă am luat bilete … din greşeală (confuzia a fost între ROL şi RON, asta ca să puteţi râde de mine până la capăt).

Pentru că locul în care se petrec de obicei asemenea evenimente, mă refer la Stadionul Naţional, este închis pentru renovare, Madonna a cântat în faţa a 60000 de oameni pe o scenă ridicată special pentru acest eveniment în Parcul Izvor. E cumva ironic că evenimentul s-a petrecut aşa de aproape de Casa Poporului, pardon, de Palatul Parlamentului. A fost un concert bun, dar nu unul nemaipomenit. Am observat că în general în concertele pop muzica nu deţine un loc special ci împarte scena cu jocurile de lumini, cu coreografia şi dansurile, cu costumele. Momentul care a primit cele mai multe aplauze a fost cel în memoria lui Michael Jackson iar cele mai multe fluierături s-au auzit atunci când cântareaţa a vorbit despre discriminarea ţiganilor şi a homosexualilor în Europa de Est. Un concert interesant, dar ceva a lipsit, aceea “magie” care să seducă spectatorii.

Îmi cer scuze pentru calitatea pozei de azi. Numai aparatele de fotografiat mici erau permise, aşa că a trebuit să-mi las acasă aparatul cu care fac de obicei poze.

Aug 262009
 

English version

Deoarece fotografia de ieri a fost foarte bine primită (numărul de vizitatori a fost dublu faţă de ziua precedentă), m-am hotărât să mai postez încă o poză din pasajul Macca-Vilacrosse. Fotografia de azi e a tavanului de sticlă de la baza potcoavei mai precis partea care leagă cele două aripi ale pasajului, precum şi un pic din clădirea aferentă.

Aug 252009
 

English version

Vilacrosse şi Macca sunt cele două aripi ale unui pasaj acoperit cu sticlă, în formă de potcoavă, care astăzi adăposteşte cafenele, restaurante şi câteva magazine. E unul dintre locurile cele mai populare pentru o ieşire cu prietenii în Bucureşti, avantajul fiind că eşti ferit în caz de ploaie, dar cu toate acestea senzaţia e de afară, de lumină naturală. Aici găsim câte ceva pentru toate gusturile: sunt vreo două cafenele egiptene unde se poate fuma narghilea, o cafenea cu muzică bună pe nume Blues Cafe, un restaurant cu specific românesc, un bistro franţuzesc, chiar şi un restaurant chinezesc. Am petrecut multe seri plăcute bând vin cu prietenii la cafenelele din pasaj. Într-o seara de vară e foarte greu să găseşti o masă liberă. Pasajul a fost construit în 1890-1891 după un proiect al arhitectului Felix Xenopol. Dacă ar fi să ne luăm după eleganta arcadă de sticlă cred că intenţia iniţială era ca pasajul să aibă un aer franţuzesc. Asta era la sfârşitul secolului trecut pe vremea când se vroia transformarea Bucureştiului în “micul Paris”. Astăzi însă atmosfera e mai mult orientală, poate şi din cauza narghilelelor. În timpul comuniştilor pasajul s-a numit Pasajul Bijuteria după numele magazinului de bijuterii aflat în apropiere.

Aug 242009
 

English version

Centrul Vechi al Bucureştiului, cunoscut şi sub numele de zona Lipscani sau Centrul Istoric, e ceea ce a rămas după ce Ceauşescu a terminat treaba începută de bombardamentele aliaţilor din timpul celui de-al doilea război mondial. Ceea ce a rămas – în jur de 300 de case istorice, câteva biserici şi complexul Curtea Veche, fosta curte domnească a lui Vlad Ţepes – e în mare parte în grija Primăriei Municipiului Bucureşti care a amânat ani de zile restaurarea infrastructurii în zona Centrului Vechi. Începând cu mijlocul secolului al XVII-lea Centrul Istoric a fost zona comercială a Bucureştiului, pâna la mijlocul secolului XX când, după venirea la putere a comuniştilor, comercianţii au fost arestaţi şi casele lăsate de izbelişte au fost ocupate de ţigani. Anii au trecut şi multe dintre casele frumoase din Centrul Vechi s-au degradat considerabil. După 1989 unii dintre foştii proprietari, sau urmaşii acestora şi-au revendicat şi şi-au obţinut înapoi proprietăţile, în timp ce alte case rămân încă în litigiu. Unele dintre clădiri au fost renovate şi azi adăpostesc restaurante, cafenele sau magazine, cum ar fi cele de pe Strada Smârdan. În cele din urmă în 2006 Primăria Capitalei a ales în urma unei licitaţii o firmă de construcţii spaniolă pentru proiectul de refacere a infrastructurii în Centrul Vechi. Din păcate la începutul acestui an lucrările au fost oprite din cauza unui conflict între primărie şi contractor. Câteva străzi au fost deja renovate, dar majoritatea sunt greu de umblat deoarece au fost deja săpate în vederea renovărilor. Am auzit mulţi oameni zicând că Centrul Vechi are potenţialul să devină o zona unică în Europa. Se pare că primăria a realizat deja lucrul acesta. Cred că e unic în Europa ca la început de secol XXI circulaţia în plin centru să se facă pe scânduri de lemn. Şi asta nu de ieri de azi, ci de câţiva ani buni.

Aug 232009
 

English version

Prin comparaţie cu gingaşele doamne de ieri, care păreau să fie de-a dreptul încântate să poarte balconul pe cap, tipii din poza de azi par ceva mai chinuiţi. După cum li se văd muşchii abdominali, par să ducă în cârcă o greutate considerabilă. Sper să nu se aleagă cu vreo durere de spate. Conform wikipedia, “perechea masculină a cariatidei, apărută mai târziu, se numeşte telamon sau atlas – numele referindu-se la legenda lui Atlas, care purta pe umerii săi bolta cerească”. Balconul e al unei clădiri de pe Smârdan.

Aug 222009
 

English version

Graţioasele doamne din fotografia de azi poartă cu uşurinţă pe cap balconul de deasupra intrării în clădirea Adriatica-Trieste din Piaţa Naţiunilor Unite. Conform wikipedia, grecii au fost cei care au avut primii idea de a folosi statui de femei ca elemente de susţinere decorative în locul columnelor sau stâlpilor. Ele se numesc cariatide de la cuvântul grecesc “fecioare din Caria”, un oraş antic din Pelopones în care se găsea un faimos templu dedicat zeiţei Artemis.