De anul trecut Bucureștiul a intrat în rândul mai multor orașe din lumea largă oferind pe parcursul verii un festival de muzică clasică cu intrarea gratuită. Spectacolele au loc începând cu 19.30 în fiecare sâmbătă și duminică, de pe 8 mai până pe 25 septembrie, în Parcul Colțea din Piața Universității. După cum am menționat deja intrarea este gratuită (sau mai bine zis, intrarea a fost plătită deja din taxele bucureștenilor). Mai multe detalii găsiți aici.
Pe 20 septembrie Bucureştiul a sărbătorit 551 de existenţă, mai precis 550 de ani de la 20 septembrie 1459 când a fost menţionat pentru prima oară într-un document oficial. Evenimentul a fost marcat prin “Zilele Bucureştiului”, o suită de evenimente care mai de care menite să scoată poporul din casă şi să ne aducă cu mic cu mare în centrul urbei. Printre aceste evenimente s-a numărat şi cel din fotografiile de azi – care după cum se poate deduce, m-a scos pe mine din casă 
Evenimentul s-a numit “Grădinile Nomade – Artă şi Peisaj” şi a fost organizat de Ambasada Franceză şi de Institutul Francez din Bucureşti. Idea, dacă am înţeles corect, a fost de a crea o suită de spaţii verzi pentru a sublinia importanţa grădinilor în peisajul urban. Aceste mici spaţii verzi au fost împrăştiate prin diverse locuri din oraş, fiecare reprezentând o “reinterpretare a ideii de grădină”. Fotografia de mai sus înfăţişează grădina din curtea Institutului Francez, intitulată “Grădinile celulare, obiecte nomade şi efemere”.
Piaţa Universităţii – Pajişti înflorite
Piaţa Roma – Agora verde
Piaţa George Enescu – Pădurea de argint
Gara de Nord – Tunel vegetal
Piaţa Arthur Verona – Seminţe călătoare
Pe scurt: muzică bună, sonorizare bună, un spectacol excelent.
Ieri noapte a avut loc Noaptea Muzeelor, eveniment ajuns la a şasea ediţie. 11 muzee din Bucureşti au rămas deschise până târziu (Muzeul Satului deşi a participat la Noaptea Muzeelor şi-a închis porţile mai devreme din motive de securitate a patrimoniului), iar intrarea a fost gratuită. Scopul evenimentului este de a invita un public cât mai larg să descopere muzeele (şi se pare că au reuşit judecând după cozile de la intrare). Am găsit câteva articole pe web care conţineau statisticile pentru Noaptea Muzeelor 2010: peste trei mii de muzee participante din 39 de ţări. Multe dintre muzee au organizat programe speciale pentru noaptea de 15 mai: muzică, piese de teatru, filme, deschiderea unor expoziţii temporare. Fotografiile de azi sunt de la Muzeul Naţional de Artă unde teatrul Masca a prezentat în curtea muzeului spectacolul “Statuile”.
Câteva exemple de ce se poate găsi la Târgul de Paşte. Evident că nu m-am putut abţine şi am cumpărat 4 pahare mici, de care n-am nevoie şi care or zacă prin casă adunând praful. Uff.
Chioşcul din Cişmigiu a fost decorat cu ocazia unui târg de Paşte: “Tradiţii şi Flori de Sărbători”. Numele târgului mi se pare un pic caraghios şi forţat (o rimă cam de clasa a treia) dar târgul pare să aibă success pentru că în Cişmigiu era popor grămadă, mai ales pentru o zi de marţi. Ce e drept, o zi însorită de marţi. Cea de-a doua fotografie înfăţişează afişul de la intrarea principală.
Anul trecut în septembrie am postat o fotografie înfăţişând faţada Operei Naţionale Bucureşti (aici). Ieri seară am avut ocazia să fotografiez şi interiorul. Nu arată la fel de impresionant ca alte clădiri de operă pe care am avut ocazia să le văd în călătoriile mele, dar având în vedere că a fost construită în timpul regimului comunist – ale cărui isprăvi arhitecturale le ştim cu toţii – cred că arată destul de bine.
Opera Naţională este locul unde se pot vedea spectacole de operă şi balet în Bucureşti. Stagiunea ţine din octombrie până în iunie iar biletele sunt foarte ieftine, o mică mică parte din cât au costat biletele pentru concertul Madonnei În general piesele din repertoriu sunt cele clasice. Datorită lipsei de fonduri decorurile nu sunt foarte impresionante, dar cu toate astea, spectacolele sunt calitativ bune. Clădirea a fost construită în anii 1952-1953 după un proiect al unui grup de arhitecţi condus de Octav Doicescu. Stilul artistic acceptat de regimul comunist la acel moment era realismul socialist, mişcarea artistică oficială iniţiată de Uniunea Sovietică. Realismul socialist impune o revenire artificială la clasic şi o îndepărtare de la tendinţele moderniste ale zilei, motiv pentru care clădirea Operei este proiectată în stil neoclasic. Un bun exemplu de influenţă realism socialistă poate fi observat pe faţadă şi anume în basoreliefurile de inspiraţie sovietică. Interiorul clădirii a fost realizat în tradiţia operelor italieneşti de secol XVIII, cu un parter central şi trei etaje. Are o capacitate de 1200 de locuri. Inaugurarea clădirii a avut loc la 9 ianuarie 1954 cu opera “Dama de pică” de Ceaikovski urmată a doua zi de spectacolul de balet “Coppelia”.
Rămânând în sfera muzicii, dar mutându-ne la celălalt extremă, în două zile va începe la Bucureşti cel mai mare festival românesc de muzică clasică: Festivalul George Enescu. Ţinut o dată la doi ani, festivalul a început în 1958, iar anul acesta se află la a XIX-a ediţie care se va desfăşura în perioada 30 august – 26 septembrie. Ca un omagiu adus compozitorului, festivalul include întotdeauna cel puţin una dintre compoziţiile lui George Enescu. Programul festivalului va conţine concerte simfonice şi camerale, recitaluri, spectacole de operă şi balet, chiar şi teme clasice în prelucrări de jazz. La începutul festivalului va avea loc concursul internaţional George Enescu, la secţiunile pian, vioară şi compoziţie, unul dintre scopurile festivalului fiind promovarea tinerilor artişti. Pe parcursul întregului festival diferite evenimente vor avea loc în Piaţa Ateneului. Mai multe detalii găsiţi aici.
După ce Michael Jackson a deschis porţile venind să cânte în România în 1992, multe nume mari în muzica internaţională şi-au croit drum spre Bucureşti. Rând pe rând au venit aici Depeche Mode, Sting, Rolling Stones, Metallica precum şi mulţi alţii. Poate nu pare un lucru deosebit pentru cineva născut într-o ţară democratică (şi asta include România de după 1990 ) dar pentru mine care am crescut în comunism e ca un vis împlinit. Îmi amintesc de vremea liceului când ne adunam la un prieten care avea video şi ne uitam la casete copiate la a şaptea mână cu concertele marilor trupe ale momentului şi mă gândeam cum ar fi să fi prezent la un asemenea concert. Probabil din cauza acestei nostalgii mă duc la concerte mari de câte ori am ocazia. Cu toate astea mă hotărâsem să nu merg la Madonna fiindcă nu mă dau în vânt după muzica ei şi pentru că mi se păreau scumpe biletele. Până la urmă am luat bilete … din greşeală (confuzia a fost între ROL şi RON, asta ca să puteţi râde de mine până la capăt).
Pentru că locul în care se petrec de obicei asemenea evenimente, mă refer la Stadionul Naţional, este închis pentru renovare, Madonna a cântat în faţa a 60000 de oameni pe o scenă ridicată special pentru acest eveniment în Parcul Izvor. E cumva ironic că evenimentul s-a petrecut aşa de aproape de Casa Poporului, pardon, de Palatul Parlamentului. A fost un concert bun, dar nu unul nemaipomenit. Am observat că în general în concertele pop muzica nu deţine un loc special ci împarte scena cu jocurile de lumini, cu coreografia şi dansurile, cu costumele. Momentul care a primit cele mai multe aplauze a fost cel în memoria lui Michael Jackson iar cele mai multe fluierături s-au auzit atunci când cântareaţa a vorbit despre discriminarea ţiganilor şi a homosexualilor în Europa de Est. Un concert interesant, dar ceva a lipsit, aceea “magie” care să seducă spectatorii.
Îmi cer scuze pentru calitatea pozei de azi. Numai aparatele de fotografiat mici erau permise, aşa că a trebuit să-mi las acasă aparatul cu care fac de obicei poze.