Jan 112010
 

English version

E timpul pentru încă un exemplu de arhitectură de inspiraţie franceză. Clădirea din fotografia de azi adăposteşte Cercului Militar Naţional. Ea a fost proiectată în stil neoclasic francez de către arhitecţii Dimitrie Maimarolu, Victor Ştefanescu şi Ernest Doneaud. Gândită ca un centru de cultură al Armatei Române, construcţia ei a fost demarată în 1911 şi s-a încheiat în 1923. Majoritatea banilor pentru construcţia clădirii au fost adunaţi din donaţii de la ofiţerii români. Clădirea are numeroase săli de recepţii şi întâlniri, un teatru, o librărie, galerii de artă etc. Cercul Militar a fost construit pe un teren eliberat prin demolarea mânăstirii Sărindar, construită în 1652. Mânăstirea fusese lăsată în paragină şi abandonată după ce a fost avariată în cutremurul din 1838, ea fiind demolată în 1907.

Jan 082010
 

English version

Chiar dacă titlul meu n-ar fi dat în vileag subiectul fotografiei de azi, el n-ar fi fost greu de ghicit, campanila şi stilul arhitectural romanic specific nordului Italiei (regiunii Lombardiei) dând în vileag faptul că avem de-a face cu Biserica Italiană. Biserica Italiană “Preasfântul Mântuitor” este o biserică catolică, construită între anii 1915-1916, cu fonduri donate de regele Victor Emmanuel al III-lea, de Sfăntul Scaun, de ambasada Italiei şi de comunitatea italiană din România care în 1915 număra circa 7000 de persoane. Biserica este proprietatea statului italian şi se află pe cel mai aglomerat bulevard din Bucureşti, Nicolae Bălcescu. Arhitecţi au fost Mario Stoppa şi Giuseppe Furaboschi. Primul paroh, Antonio Mantica, a slujit aici până la sfârşitul anului 1949 când a fost arestat şi obligat să părăsească România. Cel de-al doilea paroh, Clemente Gatti, a slujit până în martie 1951 când a fost de asemenea arestat, condamnat la 15 ani închisoare şi în aprilie 1952 deportat. Biserica a fost închisă până în 1968, când a fost redeschisă cu prilejul vizitei în România a prim-ministrului italian Amintore Fanfani. Ea a rămas deschisă doar pentru slujbe ocazionale cum ar fi Paştele, Crăciunul, Sărbătoarea Maicii Domnului, etc. Biserica a fost redeschisă după Revoluţia din decembrie 1989. Casa parohială alăturată bisericii a fost construită în 1924 şi pentru o vreme a găzduit şcoala italiană. Campanila este înaltă de 27.75 m şi e dotată cu 4 clopote. Imobilele de apartamente care înconjoară biserica au fost ridicate în anii treizeci, modificând ambianţa din jurul bisericii.

Jan 072010
 

English version

Îmi place să fac poze cu Bucureştiul după lăsarea întunericului. Probabil fiindcă Bucureştiul, ca multe alte oraşe mari, pare un alt loc noaptea, mai calm, mai puţin haotic şi obositor ca în timpul zilei. Din această cauza am tot postat poze de noapte cu Bucureştiul, iar altele vor urma.

Vă aminţiti cupola din poza cu “pături albe”, cea din spatele lui Gheorghe Lazăr? Ea aparţine clădirii din fotografia de azi, frumosul şi elegantul edificiu care adăposteşte sediul central al Băncii Comerciale Române. Clădirea, la vremea aceea Palatul Societăţii de Asigurări “Generala”, a fost construită în 1906 de arhitectul Oscar Maugsch, pe locul vechii grădini a Palatului Suţu (azi Muzeul Municipiului Bucureşti).

Jan 062010
 

English version

Închei seria zăpezii cu câteva poze făcute luni în Cişmigiu. Se pare că temperatura sub zero grade n-a fost îndeajuns pentru a ţine oamenii în casă, fiindcă Cişmigiul era ca de obicei plin de oameni ieşiti la plimbare; ce-i drept nimeni nu stătea pe băncuţe 🙂 Am dat şi peste câţiva colegi în ale fotografiatului care făceau poze în parc şi chiar m-am conversat cu un cuplu care avea un Nikon – eu fiind parte din echipa Canon. În poza zilei (vezi mai sus) cineva tocmai hrănise porumbeii.

La plimbare pe alei:


Băncile îngheţate:


Foişorul:


Bustul lui Ion Creangă în Rondul scriitorilor:


Decoraţiile de Crăciun de la intrarea în park:

Jan 032010
 

English version

Parcul de distracţii instalat temporar în Piaţa Unirii mi-a oferit şansa să încerc să fotografiez un obiect în mişcare cu un timp de expunere mic. Ceea ce speram să obţin era ca obiectul să apară neclar, sugerând mişcarea, acţiunea, în timp ce obiectele din jur vor aparea redate cu claritate. Am încercat cu mai multe dintre instalaţiile din parc, cu căluşeii şi cu maşinutele de tot felul, dar cel mai bine mi-a ieşit poza pe care o puteţi vedea mai sus. Cred ca ar fi ieşit mai grozav dacă aş fi folosit un trepied, dar n-am avut unul cu mine.