Pentru azi vă propun încă o fotografie cu Muzeul Municipiului Bucureşti, de data aceasta într-o vedere mai de ansamblu. Fotografia am făcut-o la începutul lui aprilie, înainte să înverzească copacii.
Pentru azi vă propun două fotografii înfăţişând aceeaşi frumoasă clădire care adăposteşte Muzeul Municipiului Bucureşti, aflat în Piaţa Universităţii. Clădirea e cunoscută şi sub numele de Palatul Suţu, după numele celui care l-a ridicat, postelnicul Costache Suţu. A fost construit în stil neogotic între anii 1833-1835 după planurile arhitecţilor vienezi Conrad Schwink şi Johann Veit. În 1875 palatul este moştenit de fiul lui Costache, Grigore Suţu, care împreună cu soţia sa Irina va găzdui în palat numeroase recepţii, baluri şi serate, adunând înalta societate a capitalei. La moartea celor doi palatul trece în propietatea mai multor urmaşi, devenind pe rând sediul Băncii Chrissoveloni, apoi al C.E.C. Din 1959 palatul adăposteşte Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.
Fotografiile de azi înfăţişează Biserica Anglicană a Învierii din Bucureşti, aflată la intersecţia a trei străzi, în apropiere de Grădina Icoanei. Ca multe alte biserici din Bucureşti şi Biserica Anglicană are o istorie interesantă. Construită în 1913-1914 pe o bucată de pământ donată de primărie, biserica a fost deschisă după primul război mondial în 1920, fiind sfiiţită în 1922 de episcopul Gibraltarului. În zilele de început biserica a fost frecventată cu regularitate de către Regina Maria, cu ajutorul căreia biserica a fost terminată. Biserica a fost închisă în timpul celui de-al doilea război mondial, din 1940 până în 1944, perioadă în care a fost întreţinută de o îngrijitoare pe nume Maria, care a continuat să aibă grijă de biserică până în 1983 când a fost obligată să iasă la pensie. În 1982, ca mulţumire pentru abnegaţia sa, Maria a primit Crucea Sfîntului Augustin din partea Arhiepiscopului de Canterbury. După venirea la putere a comuniştilor biserica a funcţionat fără să aibă un preot detaşat până în 1966, ea fiind deservită de preoţi aflaţi în vizită în Bucureşti. Pagina oficială a bisericii (în limba engleză) vorbeşte despre condiţiile aspre din anii 80 când biserica era supravegheată permanent şi când românii care îndrăzneau să-i calce pragul erau intimidaţi de autorităţi. La momentul actual în biserică se ţin slujbe în limba engleză în fiecare duminică. Clădirea de cărămidă roşie care aminteşte de arhitectura britanică este opera arhitectului Victor Gh. Ştephănescu.
Colegiul naţional Gheorghe Lazăr este al doilea liceu ca vechime din Bucureşti, fiind instituit în 1859 de către Alexandru Ioan Cuza şi deschis în 1860. Colegiul poartă numele lui Gheorghe Lazăr, pedagog considerat a fi fondatorul învăţământului în limba română, el înfiinţând în 1818 la Bucureşti prima şcoală cu predare în limba naţională. Liceul este unul din cele mai faimoase din Bucureşti iar poziţia lui pe colţul de sud-est a Cişmigiului e una de invidiat: chiulangii n-au foarte mult de mers 
Fotografia de azi înfăţişează o bancă de pe Lipscani, aflată vizavi de Banca Naţională a României. M-am uitat pe web şi în câteva cărţi despre arhitectura Bucureştiului, dar n-am reuşit să aflu prea multe amănunte despre clădire. Am găsit într-o carte că fost construită între 1910 – 1913 dar se pare că data mai corectă e undeva înainte de 1900. Arhitectul este necunoscut. A servit ca sediu al Băncii Generale care era parte din Gesselschaft and Bleichröder Bank. A fost restaurată în 1983-1984 când a servit o vreme ca magazin. Îmi aduc aminte că odată mi-am cumpărat pantofi dintr-un raion de la parter. Azi clădirea e din nou ocupată de o bancă. Mai multe poze şi câteva detalii în plus găsiţi pe site-ul celor de la Bucureştii noi şi vechi, aici.
A fost construit între 1902-1906 pentru Elena Creţulescu, după planurile arhitectului Petre Antonescu (1873-1965), înlocuind vechea clădire a casei familiale care fusese construită în jur de 1718. În timp ce faţada palatului e aliniată la strada Ştirbei Vodă, spatele dă spre Cişmigiu, unde poate fi admirat în vârful unui mic deal. Palatul a fost cumpărat în 1927 de primărie care l-a folosit pentru diverse scopuri: între 1928-1928 a servit ca biroul prim ministrului; după care a adăpostit Muzeul de artă religioasă, închis în 1946. Din 1972 palatul a fost sediul Centrului European de Învăţământ Superior al UNESCO. Ca multe alte palate din Bucureşti şi după cum era moda la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, stilul e eclectic cu accente de Renaştere franceză.
Spatele palatului, văzut din parcul Cişmigiu:
Foişorul de Foc a fost construit în 1890-1892 ca turn de observaţie contra incendiilor, înlocuind Turnul Colţei care fusese demolat cu doi ani mai devreme în 1888. Pe vremea aceea turnul înalt de 42 de metri era cea mai înaltă clădire din oraş. Proiectul structurii a fost realizat de arhitectul George Mandrea. Turnul era menit să servească şi ca depozit de apă pentru incendii, având la partea superioară o structură metalică şi un rezervor. La inaugurarea lucrărilor s-a constatat însă că pompele de la Uzina de Apă Grozăveşti nu aveau suficientă putere pentru a umple rezervorul cu apă. O nouă uzină de apă a fost inagurată în 1924, dar la acel moment reţeaua de apă oraşului era destul de dezvoltată pentru a putea fi folosită pentru stingerea incendiilor. Pompierii au rămas în clădire până în 1935, deşi din 1910 supravegherea de la înălţime a fost înlocuită prin anunţurile telefonice. În 1963 în clădire a fost amenajat Muzeul Naţional al Pompierilor, care funcţionează şi azi.
Proaspăt renovat şi mai înfloritor ca niciodată. A fost construit în 1886 de catre arhitecţii Emil Ritten Forster si I.I. Râşnovanu în stilul arhitectural al Renaşterii germane. Iniţial pe acelaşi lot se afla Grand Hotel Broft, numit astfel după un fost chiriaş pe nume Carol Broft.
În caz că vă întrebaţi pe unde am dispărut, răspunsul este că sunt plecată în vacanţă în nord-vestul Argentinei, unde am avut şansa să văd nişte peisaje extraordinare, dar unde am avut probleme cu legătura la Internet, motiv pentru care am rămas în urmă cu postările. Nici o grijă, o să încerc să recuperez.
Deşi e poziţionat în plin centrul Bucureştiului, la câţiva paşi de Piaţa Universităţii, Bulevardul Regina Elisabeta pare căzut în uitare. Cu excepţia cătorva clădiri intrate în renovare, bulevardul e într-o stare vrednică de plâns. Unde mai pui că pare să fie campion la numărul de fire atârnate de stâlpi. Mare păcat, având în vedere că multe din clădirile de pe bulevard au o arhitectură interesantă şi ar putea face din Regina Elisabeta unul din cele mai frumoase bulevarde ale capitalei. În fotografia de azi, una dintre clădirile de pe bulevard, care deşi nu arată ca şi cum ar fi gata să se prăbuşească precum altele din suratele ei, ar avea totuşi nevoie de o renovare.