Nov 282009
 

English version

Pe lângă biserică, în complexul Stavropoleos se mai găseşte şi o mică curte interioară, împrejmuită din 3 părţi de o clădire cu porticuri, adăugată în timpul unei renovări din anii 1899-1901 de către arhitectul Ion Mincu. La o privire atentă se poate observa că Mincu s-a inspirat din arhitectura bisericii în realizarea acestui proiect. Clădirea adăposteşte o bibliotecă conţinând o colecţie de vechi manuscrise, o sală de conferinţe şi o colecţie de obiecte vechi bisericeşti, dintre care unele aduse aici de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Cei care au grijă de mânăstire lucrează şi la restaurarea cărţilor vechi, a icoanelor şi veşmintelor liturgice, la traducerea manuscriselor şi partiturilor vechi, la trecerea pe suport digital a fondul de manuscrise şi partituri. Biserica e renumită şi pentru corul său care cântă muzică bizantină. Mica curte interioară e foarte plăcută, inspirând pace şi linişte pe orice vreme.

Nov 272009
 

English version

În postarea de ieri am vorbit despre senzaţia care te încearcă când vizitezi Stavropoleos, cum în opinia mea cred că e imposibil să vizitezi un astfel de loc şi să nu te simţi mişcat. Sentimentul e şi mai puternic la vederea interiorului bisericii. Deşi pereţii acoperiţi de fresce şi icoanele aurite sunt o imagine familiară în bisericile ortodoxe, aici ele arată şi mai bine şi parcă te îndeamnă la meditaţie. Cănd am vizitat eu până şi turiştii stateau liniştiti pe băncuţe urmărind silueta îmbracată în negru care ingrijea candelele.

Nov 262009
 

English version

Stavropoleos e una dintre cele mai frumoase biserici din Bucureşti şi deasemenea una dintre cele mai vechi. A fost ridicată între 1724 şi 1730 în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat de către călugărul grec Ioanichie Stratonikeas. Deşi biserica este micuţă e ca o mică bijuterie şi cred că e imposibil să vizitezi un loc ca Stavropoleos şi să nu te simţi mişcat (da, se poate; nu e nevoie să ai 38000 metri pătraţi, dacă ştiti la ce fac aluzie, mântuirea vine şi la suprafeţe mai mici). Fiecare detaliu e deosebit: coloanele pridvorului, pictura şi sculptura exterioară, frescele din interior. În trecut biserica a fost centrul unui complex mânăstiresc care includea şi un han, din veniturile căruia era întreţinută mânăstirea. Hanul şi clădirile anexe au fost demolate la sfârşitul secolului al XIX-lea, ele fiind avariate într-un incendiu. Biserica, este singura rămasă din clădirile iniţiale. Ea este un exemplu de stil brăncovenesc.

Nov 232009
 

English version

O prietenă mi-a zis că mă concentrez prea mult pe centrul oraşului, şi în special pe Centrul Vechi. Bănuiesc că are dreptate, multe din pozele mele sunt făcute în Centrul Vechi pentru că mi se pare o zonă foarte pitorească, cu multe lucruri interesante de fotografiat. Probabil că la un moment dat mă voi muta cu aparatul de fotografiat şi prin cartiere, dar la momentul ăsta mi se pare că mai sunt încă multe de descoperit în vechea parte a oraşului. Trec prin Centrul Vechi destul de des, şi de cele mai multe ori ignor lucrurile din jurul meu, până când într-o zi descopăr ceva care mă face să mă opresc şi să mă uit mai îndeaproape. Fotografia de azi e un colţ din Centrul Vechi pe lângă care am trecut de multe ori fără să-l observ, până când săptămâna trecută ceva m-a făcut să mă opresc. Poate că au fost afişele colorate ale Teatrului de Comedie. Poate a fost clădirea de început de secol 19 (dacă cineva are idee de o datare mai corectă spuneţi-mi şi mie că n-am reusit să aflu mai exact). Poate a fost (relativ) noua sculptură. Cine ştie. În orice caz, azi vă puteţi delecta cu rezultatul opririi mele.

Voi fi plecată din Bucureşti pentru următoarele două săptămâni, dar plănuiesc să continui să postez zilnic aşa că vă aştept ca până acum. Sper că am fost cât de cât coerentă azi (am scris postarea pe la 3 dimineaţa).

Oct 112009
 

English version

Ca să fiu cinstită până acum câteva săptămâni n-am ştiut de existenţa locului din fotografia de azi. Cred că am trecut pe lângă clădirea care adăposteşte mica curte interioară de vreo mie de ori, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să intru prin gangul de intrare în curte. Pe la sfârşitul lui august m-am dus să fac poze pe Lipscani si m-am oprit să fac o poză plăcii de marmură fixată pe faţadă pe care scrie că “În această casă poetul Mihai Eminescu a lucrat ca redactor la ziarul Timpul intre anii 1877 – 1879” după care m-am gândit să văd ce se ascunde în spatele gangului. Acolo am dat peste curtea interioară din fotografie, un loc liniştit, cu o mică fântânâ şi o statuie de bronz. Clădirea căreia îi aparţine curtea interioară e cea a Palatului Societăţii de Asigurări Dacia, construit în 1874.

Oct 072009
 

English version

După un sfârşit de săptămână ploios, soarele s-a decis să-şi facă din nou apariţia luni, care s-a dovedit a fi o zi frumoasă de început de octombrie. Am ieşit prin oraş dupâ prânz şi am găsit străzile pline de oameni care se bucurau de vremea călduroasă. M-am plimbat un pic prin Centrul Vechi şi am văzut lume la terasele de pe Smârdan. Într-o postare mai veche am scris despre lucrările de renovare a Centrului Vechi. Deşi lucrările nu s-au încheiat, vara asta s-au deschis în Centrul Vechi o mulţime de terase, baruri, restaurante şi cafenele. Multe dintre aceste noi localuri se găsesc pe Smârdan, subiectul fotografiei de azi. Smârdan a fost prima stradă pe care lucrările de reabilitare s-au încheiat şi la ora actuală pare să fie centrul acestui nou avânt comercial. Zona are înca o atmosferă destinsă şi de aceea o prefer altor zone (mai de fiţe). Vara e o adevărată aventură să mergi de la un capăt la altul al străzii, pentru că mesele umplu strada din perete în perete. Cu toate că încă nu-mi vine să sper la ziua când zona asta va arăta bine (şi prin asta nu vreau să zic nici ultra-luxoasă nici prea turistică), mă bucur ori de câte ori am impresia ca lucrurile se mişcă în direcţia bună.

Oct 052009
 

English version

Ca o continuare a postului de ieri m-am gândit să fotografiez o bulină de aproape. Pentru versiunea în engleză a blog-ului am scris o postare mai amănunţită despre ce înseamnă bulina roşie, un pic despre cutremurele prin care a trecut Bucureştiul şi cum influenţează bulina valoarea unei propietăţi, dar m-am gândit că pentru varianta în română a blogului explicaţiile nu sunt necesare. În cea de-a doua poză de azi e librăria de pe Lipscani căreia îi aparţine bulina.