Oct 092009
 

English version

Am mai postat pe blog în două ocazii exemple de arhitectură interbelică în Bucureşti( primul exemplu, al doilea). Între cele două războaie mondiale Bucureştiul a cunoscut o situaţie economică prosperă, care cuplată cu o dorinţă de progres a dus la o deschidere către noile curente arhitecturale ale epocii, modernist şi Art-Deco. În fotografia de azi, înca două exemple (într-o singură fotografie) de arhitectură interbelică; şi de data asta clădirile au fost şi renovate. În stânga avem Hotel Stănescu (sau Negoiu) iar în dreapta Hotel Union. Ele au fost construite între 1929-1931 după proiectul arhitectului Arghir Culina. Imobilele au funcţionat ca hoteluri până în 1990 (dacă nu mă înşel cumva) iar azi funcţionează ca centre de afaceri. Se găsesc la intersecţia dintre strada Ion Câmpineanu şi Academiei. Poate că ar fi fost mai bine (mai edificator) să prind clădirile în întregime, dar ce să-i faci, m-a cam chinuit talentul, ca să zic aşa (acum mă tot gândesc de ce n-oi fi fotografiat eu clădirile dintr-un unghi mai normal).

Oct 052009
 

English version

Ca o continuare a postului de ieri m-am gândit să fotografiez o bulină de aproape. Pentru versiunea în engleză a blog-ului am scris o postare mai amănunţită despre ce înseamnă bulina roşie, un pic despre cutremurele prin care a trecut Bucureştiul şi cum influenţează bulina valoarea unei propietăţi, dar m-am gândit că pentru varianta în română a blogului explicaţiile nu sunt necesare. În cea de-a doua poză de azi e librăria de pe Lipscani căreia îi aparţine bulina.

Oct 042009
 

English version

In perioada interbelică Bucureştiul s-a aliniat curentelor arhitecturale ale vremii, în capitală construindu-se o mulţime de clădiri în stil modernist şi art-deco. Printre ele şi acest bloc turn cilindric, aflat pe strada Doamnei, proiectat în 1935 de către arhitectul H. Stern. Mi se pare o clădire interesantă în ciuda faptului că faţada arată ca şi cum n-a mai fost atinsă din 1935 (şi probabil nici n-a fost). Cred că este limpede pentru oricine că turnul are nevoie urgentă de renovare. Din nefericire de curând am observat bulina roşie care încadrează imobilul ca risc seismic I, ceea ce înseamnă că fară reconsolidare clădirea va fi pierdută la următorul cutremur. Păcat 🙁

Oct 012009
 

English version

La câţiva paşi de Piaţa Universităţii, după ce treci de o piaţă mică cu fântână, se găseşte clădirea Universităţii de Arhitectură din Bucureşti. Clădirea e un hibrid, fiind alcătuită dintr-o aripă veche şi două aripi noi. Aripa veche, care apare în fotografia de azi, a fost proiectată de arhitectul Grigore Cherchez în 1912 în tradiţia stilului brâncovenesc, stil arhitectural dezvoltat în Ţara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), caracterizat printr-o îmbinare între motive orientale şi elemente ale Renaşterii italiene. În cazul de faţă, stilul brâncovenesc se distinge prin prezenţa loggiei pe faţadă, a coloanelor şi balustradelor ornamentate. Clădirea i-a fost dedicată lui Ion Mincu, considerat unul dintre cei mai mari arhitecţi români. Aripile noi au fost adăugate între anii 1963 şi 1968. Iniţiată de Societatea Arhitecţilor Români în 1892, şcoala de arhitectură a devenit instituţie de stat in 1897 purtând denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură iar în 1904 a căpătat statutul de instituţie independentă de învăţământ superior sub numele de Şcoala Superioară de Arhitectură. În prezent, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu oferă specializări în arhitectură, urbanism, conservare şi restaurare şi design interior.

Sep 282009
 

English version

Petre Antonescu, cel care a proiectat Facultatea de Drept, subiectul fotografiei din postul de ieri, este şi arhitectul celor două clădiri elegante din fotografia de azi, clădiri aflate la capătul sudic al Căii Victoriei, în Piaţa Naţiunilor Unite. Clădirile au fost ridicate între anii 1928-1930 şi în ele şi-au avut sediul în perioada interbelică societăţile de asigurare Adriatica şi Agricola Fonciera. În ciuda faptului că nu au fost încă renovate, cred că se poate observa foarte uşor că avem de-a face cu două construcţii deosebite. Ceea ce le distinge clar faţă de alte imobile din acea perioadă este modul inventiv în care arhitectul a tratat acoperişurile clădirilor.

Nu vreau să-mi dau aici (pe larg 🙂 ) cu părerea despre afişul publicitar care acoperă jumătare din clădire fiindcă sper să scriu mai încolo o postare pe tema uriaşelor afişe publicitare care s-au răspândit ca o plagă prin tot Bucureştiul. Drept care o să mă limitez la o singură întrebare: chiar nu avem destule blocuri în Bucureşti pe care să punem afişe, trebuie neapărat să le punem pe clădiri istorice?

Sep 272009
 

English version

Clădirea cu arhitectură serioasă din fotografia de azi e Facultatea de Drept din Bucureşti, parte din Universitatea din Bucureşti. A fost construită in 1935 în stil neo-clasic după planurile arhitectului Petre Antonescu. Deasupra intrării, pe faţadă, se găsesc statuile a cinci mari jurişti antici Licurg, Solon, Cicero, Papinian şi Justinian. Statuile sunt opera sculptorilor Ion Jalea şi Costin Georgescu.

Sep 242009
 

English version

M-am gândit să mai scriu şi azi câteva rânduri legate de Gara de Nord. Ca să fiu sinceră, mi-e greu să apreciez Gara de Nord la adevărata ei valoare. În materie de gări am văzut şi mai bune şi mai rele în călătoriile mele. Eu una m-am simţit întotdeauna în siguranţă la Gara de Nord, nu mi s-a furat nimic, n-am avut nici o experienţă neplăcută după cum mi-au povestit alţii. Cred că m-a ajutat şi faptul că vorbesc limba română 🙂 Nu e o staţie de tren foarte aspectuoasă dar cred că s-a îmbunătăţit în ultimii zece ani. E evident că mai e loc de mai bine. Nu ştiu de ce dar atmosfera e un pic demodată, nu arată a staţie de tren modernă (mă rog, asta nu e neapărat un lucru rău). Ce se mai poate găsi aici: în capătul peroanelor sunt câteva chioşcuri de unde se pot cumpăra ziare şi reviste, biscuiţi şi cola. Sunt de asemenea şi câteva locuri unde se poate mânca ceva, incluzând un McDonalds (locul preferat de mers la baie în Gara de Nord, atât de preferat încât ai nevoie de un cod ca să intri la baie, cod pe care îl primeşti când cumperi ceva; de fapt n-am mai fost acolo de ceva timp nu ştiu dacă mai au acelaşi sistem). Până de curând dacă n-aveai bilet trebuia să plăteşti intrarea în gară, adică să cumperi “bilet de însoţitor”. În fapt scopul era să elimine cerşetorii şi copii străzii (care oricum se descurcau să intre şi fără bilet de însoţitor). Acum se pare că au renunţat la sistem fiindcă ultimele dăţi când am fost la gară n-a trebuit să plătesc la intrare.

Sep 232009
 

English version

Gara de Nord este destinaţia cea mai probabilă pentru călătorul sosit la Bucureşti cu trenul, fiind gara principală a Bucureştiului. Aici se termină călătoria pe drumul de fier şi începe explorarea oraşului. De aici pleacă şi aici sosesc zilnic trenuri cu destinaţii naţionale şi internaţionale, Gara de Nord având legături cu un număr de oraşe din afara României cum ar fi Budapesta, Viena, Sofia, Bratislava, Chişinău, Belgrad, Praga, Veneţia etc. Gara s-a numit la început Gara Târgoviştei de la vechiul nume al actualei Calea Griviţei, care în acele vremuri se numea Calea Târgoviştei. A fost dată în folosinţă în 1872.

Sep 222009
 

English version

Ca să mai prelungesc un pic aniversarea, am decis ca astăzi să postez o fotografie cu o clădire frumoasă, numai bună de pus pe vederi sau în ghiduri turistice. Este vorba de clădirea Bibliotecii Centrale Universitare, aflate vizavi de Palatul Regal (sau Muzeul de Artă al României, după cum doriţi) în Piaţa Revoluţiei. Clădirea a fost ridicată după planul arhitectului francez Paul Gottereau, care a proiectat şi Palatul Regal şi clădirea CEC (a cărei fotografie n-am postat-o încă pe blog). Construcţia a început in 1890 iar inaugurarea s-a petrecut in 1895, clădirea primind numele de “Palatul Fundaţiei Universitare Carol I”, ea fiind ridicată pe locul cumpărat de regele Carol I pentru fundaţia care îi purta numele. În 1948 Biblioteca Fundaţiei Universitare devine instituţie de stat primind numele de Biblioteca Centrală Universitară. Clădirea a fost grav avariată în Revoluţia din 1989 când peste 500000 volume au fost distruse într-un incendiu. După 1990 biblioteca a fost restaurată iar în 2001 a fost redeschisă.

Sep 142009
 

English version

Dat fiindcă am menţionat în postarea de ieri Hanul cu Tei, m-am gândit că ar fi un moment bun să spun câteva cuvinte despre fostul han şi să postez o fotografie a curţii interioare. Bucureştiul era pe vremuri plin de locuri ca acesta, unde călătorii şi comercianţii în trecere prin oraş puteau să se bucure de o masă bună şi un pahar de băutură şi să găsească adăpost pentru noapte. Din păcate multe dintre hanurile vechi fie au fost demolate fie sunt în ruină (cum ar fi Hanul Gabroveni din vecinătatea Hanului cu Tei). Deşi Hanul cu Tei nu mai este folosit pentru destinaţia sa iniţială, în ziua de azi adăpostind o galerie de artă, încă îşi păstrează ceva din pitorescul de atunci, din atmosfera secolului al XIX-lea. Curtea interioară leagă străzile Lipscani si Blănari. Hanul a fost construit in 1833-1834 de doi comercianţi, Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici. Fiecare din ei era propietar pe 14 prăvălii, unul pe partea de răsărit, celălalt pe partea de apus a curţii. În ziua de azi parterul este ocupat cu galerii de artă, magazine de antichităţi, magazine cu materiale pentru artişti precum şi un bar. Etajul superior este lucrat în lemn şi cu geamuri mari, aşa cum se obişnuia la vremea respectivă. Hanul a fost restaurat între anii 1969-1973.